AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de protecție socială
Analizând proiectul de Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de protecție socială, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 305 din 02.09.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D943/02.09.2024,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect, potrivit Notei de Fundamentare, instituirea unor măsuri, astfel încât „cuantumul majorat al pensiilor, rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii” să „nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie prevăzute la art. 6 şi 25 din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare”.
Totodată se urmărește „modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde prevăzut de Hotărârea Guvernului nr.70/2024, de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei, realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu care au și calitatea de pensionari” și „modificarea plafonului pentru beneficiarii programului social al Guvernului prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 186 din 25 februarie 2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, respectiv pensionarii cu venituri din indemnizaţie socială pentru pensionari și venituri din pensii de până la 2020 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității măsurilor propuse.
3. La paragraful al doilea al preambulului, pentru o corectă exprimare, sintagma ,,nu se vor mai încadra pentru acordarea” se va înlocui cu sintagma ,,nu vor mai îndeplini condițiile pentru acordarea”, iar prepoziția ,,datorită” se va înlocui prin locuțiunea prepozițională ,,ca urmare a”.
Din aceleași rațiuni, la paragraful al patrulea, este necesară înlocuirea verbului ,,se acordau” cu forma sa la timpul prezent ,,se acordă”, iar la paragraful al cincilea, sintagma ,,să fie excluși de la beneficiul unor drepturi” se va înlocui prin sintagma ,,să nu beneficieze de unele drepturi”.
4. La art. I alin. (1), propunem a se analiza dacă, pentru o corectă sistematizare și respectarea principiului unicității actelor normative, soluția legislativă nu ar trebui inclusă în art. 7 din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, ca alin. (21), dat fiind că plafoanele de venit mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire sunt prevăzute la alin. (1) și (2) ale aceluiași art.7.
Totodată, dat
fiind că art. 25 alin. (1) din aceeași lege trimite la
art. 7 alin. (2), drept consecință, textul alin. (1) al art. 25 ar
trebui modificat, urmând ca în locul expresiei „valoarea prevăzută la
art. 7
alin. (2)” să fie scrisă expresia „valoarea prevăzută la
art. 7 alin. (2) și (21)”.
Pe fond, pentru evitarea dubiilor în interpretare și dificultăților în aplicare, este necesar a se clarifica expresia „Cuantumul majorat al pensiilor rezultat în urma procesului de recalculare potrivit Legii nr. 360/2023”, întrucât nu se înțelege dacă doar suma netă care depășește cuantumul pensiilor aflate în plată anterior emiterii deciziei de recalculare, potrivit Legii nr. 360/2023, este avută în vedere.
La alin. (3), semnalăm faptul că norma nu este clară, întrucât la art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 226/2021 se prevede că sezonul rece este perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor. Prin urmare, este necesară revederea și reformularea normei.
5. În ceea ce privește soluțiile preconizate la art. II -IV, dat fiind că se intervine asupra unor hotărâri ale Guvernului, măsurile propuse fiind exclusiv de punere în aplicare și neavând natura unor norme de rangul legii, pentru respectarea art. 4 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propunem ca acestea să fie promovate printr-o hotărâre de modificare și/sau completare a Hotărârii Guvernului nr. 186/2009, a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023, a Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 și a Hotărârii Guvernului nr. 70/2004.
6. Ca urmare a celor de mai sus, pentru respectarea art. 41 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, titlul proiectului ar trebui să exprime doar operațiunea de modificare și/sau completare a Legii nr. 226/2001, iar în preambul să se păstreze doar argumentele referitoare la intervențiile necesare asupra acestei legi.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 912/02.09.2024